LOCUINTA MEA DE VARA E LA TARA…
Eu am noroc: cand nu mai suport zgomotul masinilor din Bucuresti, cand narile nu mai pot inhala mirosul de benzina si praf, cand simt ca nu mai fac fata grijilor, am unde sa fug- la bunicii mei, la tara.
Ma intorc de acolo cu mintea limpede, problemele mele ne mai parandu-mi-se atat de “irezolvabile” si avand puterea sa iubesc din nou oamenii si viata.
Acolo, intr-un sat uitat de lume, unde oamenii muncesc din greu si traiesc rau, unde pamantul nu e rodnic si daca nici nu ploua atunci munca de un an este zadarnica, unde batranii se intreaba ce se va intampla cu casa si animalele lor dupa ce ei nu vor mai fi…, acolo, in coltul acela umbrit de indoieli si incertitudini, descopar eu de fiecare data esenta vietii: ca omul trebuie sa fie impacat cu ce are si sa se bucure de tot ce i se intampla, sa stie ca toate vin de la Dumnezeu si se intorc la el.
Anul acesta, cand am fost la bunicii mei de Paste, mi-au dat lacrimile cand am vazut ninsoarea de petale ce acoperea pamantul sub parul nostru batran.
M-am bucurat de tot: m-am jucat cu iedutii, am ras la cum sareau ei de bucurie ca au atins cu nasucul umed un fir de iarba,
m-am mirat de purceii care facusera transee prin toata curtea, de puisorii care se inghesuiau pe sticlele de apa calda pe care le punea mami ca sa nu le fie frig noaptea.
Toata natura vorbea cu mine: copacii infloriti, lalelele de felurile culori si mai ales… liliacul meu drag, liliacul meu cu miros dumnezeiesc. Am stat sa citesc sub nucul in care ma urcat cu fratele meu cand eram mici.
A venit bunica mea sa ma intrebe “Ce mai e pe la Bucuresti?” si am stat de vorba cu ea, povestindu-i de grijile si bucuriile mele, descarcandu-mi sufletul in fata acestei fiinte care “toata noaptea se gandeste la mine”.
“E, fata, ma saturai de vorba cu tine”, mi-a spus bunica dupa ce am terminat.
Am plecat de acasa mai odihnita ca niciodata, cand venisem mai incarcata ca niciodata.
Mi-am eliberat toate energiile rele si m-am incarcat cu iubire si pace de la cerul noptii atat de plin de stele!
Satul bunicilor mei se numeste Balta Verde si “e o uscaciune aici la noi… ce nu s-a pomenit”!
by Cristina “Big John” Barna
Posted in CriStina Tagged: adevarat, amor, amuzant, balta, balta verde, benzina, Blog, bolsevici, Bucuresti, bunici, cer, comedie, CriStina, cristina barna, Dumnezeu, felix, felix crainicu, hipioti, hipioti si bolsevici, hipp, hippie, hippies, iarba, ied, iubire, libertate, liliac, magie, ninsoare, noapte, pamant, Paste, puisori, purcel, responsabilitate, salbatic, sat, sexy, spectacol, stea, stele, teatru, triunghi, verde
